Elixirul dragostei - Éric-Emmanuel Schmitt

Nume: Elixirul dragostei

Nume original: L'Élixir d'amour

Autor: Éric-Emmanuel Schmitt

Editura: Humanitas Fiction

Dar înainte de toate, să nu uităm de concurs. Voi v-aţi înscris? Dacă nu, click AICI

“Elixirul dragostei” este o carte uşor de citit,fiind scrisă în epistole,  o carte care te prinde repede în mrejele sale fermecătoare. Este o carte despre iubire, arătând mai multe faţete ale sale, este o carte despre relaţii, despre puterea cuvintelor şi despre destin.

Personajele principale sunt Adam şi Louise, doi tineri care au o relaţie de cinci ani, însă care se termină. Adam doreşte o despărţire, Louise se mută în Montréal, iar Adam rămâne în luxosul Paris.
            Mi-a plăcut atât de mult această carte, încât am termina-o mai repede decât am vrut, dorindu-mi parcă să mai apară de undeva înca o sută de pagini măcar. Pur şi simplu a fost prea scurtă pentru frumuseţea asta de poveste. I-am îndrăgit pe cei doi, dar cel mai mult am adorat părerea lor autentică, specială despre iubire şi despre viaţă.

„Flirtul nu este dragoste, ci dorinţa de dragoste. Te pierzi în generalităţi abstracte. Coboară pe pământ, Louise.”

Am văzut cartea asta ca pe un tablou al dragostei pictat de unul dintre cei mai mari artişti ai lumii. Am văzut cum a luat naştere, cum au început să se îmbine culorile şi sentimentele pe şevaletul vieţii, am adorat discuţiile filosofice, am adorat modul de a discuta, de a pune problema şi de a se exterioriza.

  

“Există lucruri cu care trebuie să te obişnuieşti înainte să le prinzi gustul: cafeaua, ţigara, broccoli, singurătatea.Acum mă străduiesc să mă familiarizez cu aceasta din urmă, fiindcă e noua mea tovarăşă.”

            Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte este că deşi au renunţat la relaţie flacăra dragostei era încă aprinsă. Deşi Adam a trecut prin numeroase paturi ale diferitor femei, inima lui era la Louise. Chiar şi când a încercat o relaţie cu Lily, prietena Louisei, care era acolo cu serviciul. Acesta i-a spus Louisei că poate aprinde  flacăra dragostei lui Lily, el fiind chibritul care dă drumul la foc. Adam era un psihanalist, având astfel elixirul dragostei, fiind capabil să facă o persoană să se îndrăgostească de el.

„Împrejurarea oportună îl creează pe îndrăgostit. Iar dragostea creează împrejurarea oportună.”

“Numim cu uşurinţă dragoste patologii severe precum această obsesie de a anexa doar pentru sine trupul şi gândurile celuilalt, aneantizându-i libertatea.”

            Deşi în aparenţă Adam părea prea sigur pe el, fiind parcă un bărbat care are prea multe femei şi care nu ştie să piardă, care nu ştie să aprecieze ceea ce caută, privind parcă după plăceri trecătoare, viaţa i-a arătat şi cealaltă faţetă a plăcerii şi a dragostei.

“Nu contează ce numim dragoste – pofta ori sentimentul-, aprinderea acestui foc rămâne un mister.”

Acesta ajunge chiar el să cadă în propria capcană, începând să aibă sentimente puternice pentru Lily, dorindu-şi parcă un viitor cu ea. Louise îi răspunde cu aceeaşi monedă, spunându-i că şi-a găsit un bărbat care să o iubească, cu care să se bucure de viaţă.

„Totul vibrează în mine…Uitasem în ce măsură pasiunea, rafinata, îmbătătoarea şi abracadabranta pasiune, poate da farmec universului.”

           

            Discuţiile din care se vedea clar că amândoi se iubesc, erau absolute fermecătoare, discuţiile în care fiecare făcea o pledoarie a propriei fericiri uşor exagerate, mai ales din partea Louisei. Totul a fost superb la carte asta: replicile spirituale, dragostea ideală, vorbele a doi îndrăgostiţi care parcă se caută în lumea asta mare, deşi se găsiseră cândva.

“Când ne îndrăgostim, cădem de fapt în plasa – braţele- celuilalt.”

„Pesemnea că iubirea a fost inventată pentru a da poezie vieţii”

            Întrebarea de o sută de puncte a cărţii este dacă cei doi vor ajunge din nou împreună, dacă Lily va pleca sau va deveni soţia lui Adam? Oare Louise va trece peste această primă dragoste eternă a ei? Oare îşi va învinge sentimentele puternice?

„Nu-mi pasă…Regăsirea nu înseamnă sp fii fericit, ci să încetezi să fii nefericit.

            De asemenea, un alt punct bonus pentru mine, pe care l-am găsit la această carte a fost frumuseţea citatelor pe care le-am găsit. Trebuie să recunosc că am o pasiune pentru replicile filosofice, iar în acestă carte le-am găsit din plin. Replici care îţi dau de gândit, replici pe care ţi-ai dori măcar din când în când să le auzi de la cineva. Pe scurt, replici pentru suflet:

„După părerea ta, succesul înseamnă să cucereşti, după a mea, să păstrezi. Ce diferenţă!

Cine greşeşte? Şi cine are dreptate?

Nici una din noi.

Dragostea scapă logicii, căci nu aparţine nici raţiunii, nici dovezilor, nici adevărului:

este o alegere persoanlă.”

Sper că am reuşit să vă fac să îndrăgiţi această carte şi să vă trezesc dorinţa de a vă apuca de ea, mai ales că este o lectură uşoară şi scurtă, de numai 160 de pagini.

Sinopsis

Dragostea este oare un sentiment declanşat de un proces chimic, sau este pur şi simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Există o metodă infailibilă pentru a stârni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioară pe Tristan şi Isolda? Sau cei care se îndragostesc asculta doar de propria libertate?

Foşti iubiţi, Adam şi Louise trăiesc la mii de kilometri depărtare unul de celălalt, el la Paris, ea în Montréal. Corespondând pe e-mail, cei doi îşi evocă trecutul comun, rănile încă neînchise, momentele de bucurie, dar şi noile relaţii. Ceea ce-i apropie însă a doua oară este prietenia, construită de comun acord şi însoţită de o provocare: ar putea să-şi reînvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste?

Eric-Emmanuel Schmitt, observator minuţios şi lucid al capriciilor inimii, reuşeşte să transpună în acest roman epistolar, cu fine şi surprinzătoare nuanţe, parcursul plin de capcane al unei legături amoroase tipice pentru vremurile noastre.

„In Elixirul dragostei m-a interesat mai ales distincţia dintre dorinţă şi sentiment. Cred că, în privinţa iubirii, problema constă în faptul că denumim cu acelaşi cuvânt două teritorii diferite: cel al dorinţei şi cel al sentimentului. La graniţa dintre ele, atunci când încercăm să împăcăm atracţia fizică şi dragostea, se nasc marile noastre poveşti, nu întotdeauna fericite.“ - Eric-Emmanuel Schimtt