Mare Tranquilitatis - Katja Millay

Titlu: Mare Tranquilitatis

Autor: Katja Millay

Editura: Epica

Numar de pagini: 464

Vouă ce vă inspiră Mare Tranquilitatis? Când am citit prima dată acest titlu, am crezut că e o carte psihologică, mai mult decât atât, îmi imaginam o întindere de apă, ceva infinit, ceva simbolic. 

Cel mai tare mi-a plăcut la această carte că nimic nu era previzibil. Mi-a plăcut atât de mult de Nastya Kashnicov, mi-a plăcut dualitatea ei. Am apreciat-o pentru modul de a supravieţui şi pentru fapul că a fost o adevarată luptătare, un exemplu pentru toate persoanele care au trecut prin probleme şi care au nevoie de a-şi da seama că viaţa merge înainte, independent de noi şi că tot ceea ce putem face este să mergem înainte şi să o trăim, nu doar să fim spectatorii propriei noastre vieţi.

Este o carte profundă, mult prea profundă pentru a explica sentimentele transmise, sensibilitatea care o învăluie sau poate pur şi simplu viaţa ce o simbolizează. Este minunată, este pur şi simplu ceea ce avem nevoie să ne deschidă ochii.

Povestea ei este ceva sensibil şi profound, dar legatura ei cu Josh Bennet, viaţa lui, completarea perfectă dintre ei, acordurile tăcite, iubirea necondiţionată, viaţa, sunt doar unele dintre multitudinile de lucruri descries, de sentimente prezentate, de trăiri.

Este ceva ce nu poţi spune decât oferindu-ţi sufletul drept martor si drept povestitor. Vă ofer sufletul meu drept film, drept garanţie pentru a vă apuca de această carte minunată, care dacă nu vă va schimba viaţa, atunci sigur vă va schimba percepţia asupra unor lucruri ce se întâmplă în viaţa voastră.

Şi ca să vă ofer un mic indiciu, pe lângă descrirea cărţii, vreau să vă arăt câteva citate:

"Moartea chiar nu e atat de rea, după ce-ai trecut prin ea o dată.

Iar eu am trecut.

Nu-mi mai e frica de moarte acum.

Mi-e frica de tot restul. "

“Poate pentru că nimeni nu ştie cum. Uneori e mai uşor să te prefaci că nimic nu e în neregula, decât să înfrunţi adevărul, însă n-ai putere să schimbi ceva în privinţa asta. "

„Mă uimește cât de mult se tem oamenii de ce se poate întâmpla pe întuneric, dar nu se gândesc mai deloc la siguranța lor din timpul zilei, de parcă soarele ar oferi vreun soi de protecție supremă față de toate relele din lume. Nu e așa. Tot ceea ce face este să îți șușotească, liniștindu-te cu căldura lui, înainte de a te trânti cu fața-n jos în țărână. Lumina zilei nu te apără de nimic. Relele se întâmplă tot timpul; nu așteaptă până după cină.”

Sinopsis:

„Trăiesc într-o lume lipsită de magie sau de miracole. Un loc unde nu există clarvăzători sau metamorfi, nici îngeri, nici băieţi cu puteri supraomeneşti care să te salveze. Un loc unde oamenii mor, şi muzica se dezintegrează, şi viaţa e naşpa. N-am mai rostit o vorbă de faţă cu vreo altă persoană de 425 de zile. Îmi detest mâna stângă. Detest s-o privesc. O detest când îmi şovăie, şi tremură, şi-mi aminteşte că identitatea mea s-a dus. Dar o privesc chiar şi-aşa, pentru că, totodată îmi aminteşte şi că o să-l găsesc pe băiatul care mi-a luat totul. O să-l omor pe băiatul care m-a omorât, iar când o să-l omor, o s-o fac cu mâna mea stângă. Fostul copil-minune al pianului, Nastya Kashnikov, îşi doreşte două lucruri: să treacă prin anii de liceu fără să i se afle trecutul şi să-l facă pe băiatul care i-a răpit totul - identitatea, spiritul, dorinţa de a trăi - să plătească pentru asta.

 Povestea lui Josh Bennett nu e un secret: toţi cei pe care i-a iubit au fost luaţi din viaţa lui, iar acum, ajuns la vârsta de şaptesprezece ani, nu i-a mai rămas nimeni. Acum, tot ce vrea este să fie lăsat în pace, iar cei din jur îi îngăduie acest lucru, fiindcă atunci când numele îţi devine sinonim cu moartea, toţi tind să păstreze distanţa. Toţi, în afară de Nastya, misterioasa nouă colegă de şcoală, care tot îi apare în cale şi nu pleacă până când nu i se infiltrează în toate aspectele vietii. Dar, cu cât o cunoaşte mai bine, cu atât mai enigmatică i se pare.“ - Katja Millay, Mare Tranquillitatis