Delirium ( Delirium #1) - Lauren Oliver

Titlu : Delirium ( vol. 1) 

Titlu original: Delirium

Autor: Lauren Oliver 

Editura: NEMIRA

Colecţia: Nemira Junion

Număr de pagini: 432

Data apariţiei: Mai 2014

Dragoste….Simtire….Delirium

Cred că astea sunt primele cuvinte care îți trec prin minte când începi să faci cunoștință cu această carte . Dragostea actualemente este în mijlocul ființei noastre, iar aproape totul se învârte în jurul ei. Citind Delirium de Lauren Oliver am început să compar, să îmi pun întrebări și mai ales să reflectez. Am realizat că ceea ce numesc ei boala ”amor deliria nervosa” există și astăzi. Suferința pe care ne-o pricinuiește dragostea uneori,  ei o consideră o boală, iar privind în perspectivă chiar este. Te schimbă radical, te face să nu mai fi persoana care erai înainte să te îndrăgostești, iar ăsta este centrul cărți, este laitmotivul.

Când am intrat în acest univers distopic, nu am intrat doar fără așteptări dar și fără cunoștințe. Cred că a fost prima carte căreia nu i-am citit sinopsisul sau măcar o părere. Inițial, am fugit de ea, neștiind nici eu în final de ce, însă o spun cu toată sinceritatea și cu părere de rău că am făcut o mare greșeală. Cartea este superbă . Abordează o temă pe care nu o mai întâlnești în alte cărți și cu siguranță am aflat că nu este deloc previzibilă așa cum am crezut eu.

Aparent, romanul lui Lauren Oliver pare o carte tipică adolescentină, în care Lena Haloway este protagonista. Romanul începe cu o descriere a bolii și a vieții pe care Lena o duce înainte de împlinirea teremenului la care aceasta era programată  să fie vindecată. Tot ceea ce își dorește ea este să fie sănătoasă și să nu aibă sfărșitul tragic al mamei ei care s-a sinucis și căreia nu i-a reușit vindecare chiar dacă a fost operată de 3 ori.

Lena a rămas singură pe lume, tatăl ei murind când încă era mică, iar mama ei având un sfărșit și mai tragic. Sora Lenei a fost vindecată și s-a mutat alături de soțul ei, iar ea a rămas singură cu un gol imens în piept și o suferință intangibilă. Parte din dorința ei de a se vindeca era dată de aceste sentimente care nu îi dădeau pace. Doctorii promiteau o viață fără griji, fără sentimente de tristețe și anormalități pe care doar vindecarea ți-o poate oferi.  

“-Nu poți să fii fericit dacă nu cunoști nefericirea. Știi asta, nu-i așa?

De-a lungul romanului, Hana, prietena cea mai bună a Lenei este alături de ea, o sprijină și o prețuiește ca pe propria ei familie. Fetele sunt împreună foarte des, împărtășesc lucruri, sunt la fel, până într-o zi când Hana începe să iasă la petreceri la care acesul nu le era permis, începe să asculte muzică ce se află pe rețele ascunse de sistem. Hana începe să se îdepărteze de Lena și să își trăiască ultimele clipe din momentele în care încă simte, iar sentimentele nu i se estompează.

Cartea este un amalgam de momente și de sentimente. Conține acțiune când tinerii sunt urmăriți de poliție,momente de sinceritate, de fericire și chiar liniste, dar mai ales momente de dragoste ce devin prezente din ce în ce mai accentat odată cu apariția lui Alex. Cu toată sinceritatea, Alex este apariția de care aveam nevoie. Sunt o devoratoare de cărți romantice, iar asta este cu siguranță un lucru știut. Este enigmatic, frumos și inteligent și cu siguranță este tot ce a visat  Lena, doar că atracția care ajunge să se nască între ei îi dă peste cap planurile Lenei în ceea ce privește vindecarea.  Devine nesigură pe tot ceea ce știa ea și învățase. Era sigură că boala pe care o putea moșteni genetic de la mama sa este ceva rău, dar odată cu apariția lui Alex și a sentimentelor ce se nășteau, siguranța că ”amor deliria nervosa” este o boală, nu mai era o certitudine.

” - Vreau să fiu normală, ca toată lumea.

- Ești sigură ca asta te va face fericită? mă întreabă el în șoaptă, mângâindu-mi urechea și gâtul cu răsuflarea lui caldă si dezmierdându-mi pielea cu buzele.

- Nu știu altă cale. Nu-mi dau seama când mi-au ieșit cuvintele din gură, dar iată-le plutind în întuneric.

- Atunci, lasă-mă să îți arăt!”

Aceștia nu aveau voie să iasă în afara perimetrului în care autoritățile considerau că sunt în siguranță, mai exact nu aveau voie să iasă în sălbăticie, dar deși acest lucru le era interzis, Lena ajunge în afara gardurilor de sigurnață, ajunge să vadă închisorile, ajunge să vadă locuri la care nici nu visase, totul cu ajutorul persoanei care a devenit centrul universului său. Cum reușesc ei să fenteze sistemele de siguranță? Oare Alex este ceea ce pare?Oare Lena va fi vindecată și va scăpa pe veșnicie de boala care le distruge sufletele ” amor deliria nervosa”? Dar Hana? Mama Lenei într-adevăr s-a sinucis ?? Vor fi Lena și Alex prinși și ce se va alege de cei doi?

” — Stați pe loc! Amândoi! Puneți-vă mâinile pe cap!

— Fugi, Lena, fugi! îl aud, în cele din urmă, pe Alex spunând cu glas imperios.

El începe deja să se retragă în întuneric, dar picioarele mele refuză s-o ia imediat la fugă, astfel că – până reușesc să mă dezmeticesc și s-o iau la goană, fără țintă, îndreptându-mă spre prima stradă pe care o văd în cale – noaptea s-a trezit deja la viață, animată de umbre mișcătoare, care țipă, aleargă după mine și mă prind de păr, sute de umbre, care se materializează, parcă, din pământ, din aer sau din spatele copacilor.

— Prindeți-o! Prindeți-o!

Inima îmi bate cu disperare în piept și abia mai pot să respir; niciodată n-am fost atât de speriată; o să mor de spaimă. Tot mai multe umbre prind viață și se prefac în oameni: cu toții țipă și încearcă să mă prindă; sunt înarmați cu arme strălucitoare din metal, cu puști, bâte și spray-uri paralizante. Reușesc să scap din strânsoarea unor mâini aspre și încerc să urc dealul care duce spre Brandon Road, dar eforturile mele sunt în zadar. Un agent mă înhață din spate. Nici nu apuc să scap bine din mâinile lui, că mă trezesc prizoniera altuia, îmbrăcat în uniformă de paznic. Frica s-a estompat acum, devenind aproape o umbră, un văl care nu mă lasă să respir, care mă sufocă încetul cu încetul.

O mașină de poliție îmi taie calea, scăldând totul într-o lumină orbitoare. Lumea din jurul meu vibrează în lumini și umbre, în nuanțe de alb și negru, și se derulează cu încetinitorul.

Un individ cu un chip contorsionat strigă ceva cu disperare; un câine mă atacă din partea stângă, arătându-și colții amenințător; cineva strigă:

— Lovește-o! Lovește-o!

Nu pot să respir, nu pot să respir, nu pot să respir.

Aud un sunet șuierător și un țipăt; o bâtă încremenește pentru o clipă în aer.

Bâta se prăvălește la pământ; câinele sare, mârâind; durerea mă copleșește.

Apoi se așterne întunericul. . Și atunci îmi amintesc totul: lacătul, atacul, umbrele mișcătoare. Și Alex.Nu știu ce s-a întâmplat cu Alex.”

Romanul este plin de întrbări, de surprize și de momente delicioase. Este un roman pe care îl devorezi, nelăsându-ți posibilitatea să îl mai lași din mână. Un roman presărat cu umor, cu sentimente, un roman ce te ține cu sufletul la gură, dar îți oferă și momente de respiro. Un roman special, cu o temă care lasă posibilitatea imaginației să zburde. 

Daca ti s-ar fi spus ca dragostea este o boala, ai lua remedial?